Carmen Harra a fost la un pas de moarte chiar înainte de Crăciun. Celebra clarvăzătoare a mărturisit că nu se aştepta să i se întâmple una ca asta chiar ei, fiind nevoită să scoată din buzunar 127.000 de dolari pentru a scăpa cu viaţă.
Carmen Harra a dezvăluit că a trecut prin momente cumplite de curând, când a fost la un pas de moarte. Celebra clarvăzătoare a mărturisit că, în urma uraganului, casa ei a fost cuprinsă de mucegai, la care a dezvoltat o reacţie alergică, riscând să-şi piardă viaţa.
Vedeta a spus că, într-un final, a reuşit să scape de problemă după ce a demolat o bună parte din casa, investiţia ridicându-se la 127.000 de dolari.
”Să spun adevărul, nu am fost bine deloc. Am zis că ceva nu e în regulă. În casa mea, după uraganul care a fost, s-a dezvoltat mucegai pe pereţi. A trebuit să demolez o parte a casei ca să scoatem mucegaiul, pentru că am avut o reacţie alergică. Eu acum sunt mai bine, dar nu am crezut niciodată că poţi muri din cauza mucegaiului. A fost o operţiune de 127.000 de dolari. E bine că mi-am revenit eu. Când nu ţi-e dat să mori, nu te omoară nimic! Când ţi-e dat să mori, cazi pe o cojă şi ai murit. În viaţa asta totul e să poţi să anticipezi cât timp ai în lumea asta fizică”, a declarat Carmen Harra.